confesiune

(dacă vrei ca nimeni să nu afle adevărul, spune-il.))

Sunt un monstru
care adulmecă miros de carne vie,
un invalid sentimental
de grup-a treia,
un vampir emoţional
care se hrăneşte din tine
chiar în acest moment.
Nu vei simţi pericolul
nici frica
nici durerea,
Voi crea pentru tine iluzia siguranţei
şi a plăcerii chiar,
Voi rupe din tine bucată cu bucată
nu pentru ca să mi te însuşesc
ci pentru ca să fii ca mine
un monstru
un calic
un vampir.
(***)
Sunt un cerşetor
care se ascunde după cuvinte,
un şobolan care se crede arici
cu ace în suflet,
un superman strivit de tren
din spate.
Sunt orice vrei tu să fiu
nu pentru că părerea ta contează
ci pentru că nu ştiu ce sunt.
Sunt un monstru…

în zile ca asta

Mi s-au prăfuit pupilele de la nesomn,
mi s-a dilatat auzul.

Ce aţi vrea acum să vă mai spun?
ce-aş putea?

…

Prea am fost tu. Prea puţin – eu.

…

Cînd îmi va trece frica de cuvinte, voi mai scrie.

…

mulţumesc.

carpe diem

se întîmplă atît de multe zilnic. am ceva cu foarte puţine dintre ele. dar majoritatea sună bine. majoritatea din majoritate, sunt sigură, se şi simt bine. e încă toamnă şi asta sună extraordinar de bine. toate semnele indică Bine. nu am nici un motiv de tristeţe azi. am ţinut de mînă persoana iubită, am lăsat pe toţi să creadă că suntem împreună, am împrăştiat zîmbete şi am privit la cer.
învăţăm să trăim din filme, acestea sunt însăşi expresia vie a stării de bine, o dovadă a existenţei binelui. în filme chiar şi evenimentele rele sunt bine, pentru că atrag după sine consecinţe bine, iar dacă nu atrag, e bine pentru că e altfel, dar oricum e bine. din filme am învăţat că trebuie să ne bucurăm de micile plăceri, seize the day, make your life extraordinary, carpe diem.
la dracu orice raţionamente şi logici, clar-viziunea şi gîndurile la rece. o să ţin ochii închişi şi visele la cald, o să le las să înflorească.
nu am avut de spus nimic. n-am spus nimic. nu acum. acum doar carpe diem.

povestea înecatului

Îl întîlnisem întîmplător pe una din străzile ude ale toamnei, pe timp de ploaie şi el era mai ud decît ploaia. Mai tîrziu am aflat, era un înecat.
…
Mă privea rugător şi am decis să-l ascult, nu în fiecare zi întîlneşti pe stradă înecaţi cu ochii atît de trişti cum îi avea acesta. Mi-a povestit povestea lui, povestea înecatului. Dar nu era un înecat obişnuit, pentru că era cu totul altfel. Se înecase în mijlocul unei indiferenţe şi singur nu ştia cum a ajuns atît de departe. Ştia doar că iubea, un om, şi omul îl iubea-n răspuns (sau poate nu).
Dar într-o zi omul şi-a suflecat pantalonii, a deschis toate robinetele şi l-a lăsat pe înecat dormind, în timp ce a plecat.
…
Înecatul viu era un visător înăscut, de aceea nu s-a lăsat trezit de zgomotul apei curgătoare, iar cînd s-a trezit apa îi acoperea nivelul gîtului. În “apa” asta visătorul nostru nu ştia să înoate, era prea rece, prea tulbure, prea străină.
…
Şi totuşi, era în lumea lui, era în casa lui, unde şi pereţii l-ar fi ajutat, numai dacă ar fi dorit să se salveze. Dar la ce bun să te salvezi din apă dacă nu te poţi salva din indiferenţa omului pe care-l iubeşti? Şi s-a-necat.
…
Nu a scăpat nici o lacrimă în timp ce-mi povestea, dar ce ochi trişti avea, ce ochi…

conglomerat

(nu am stat să le separ prin articole aparte, în capul meu ele toate sunt un singur articol. ş-apoi, se merită, nu se merită…)

“Eugenic”
în loc de vorbe-o mie
îmi dă o sărutare
şi lasă-mă să-ţi sorb
din tîmplele albastre
tristeţea şi uitarea.

“Inversare”
Voi trece trecutul în viitor,
iar viitorul fără de tine-l voi trece-n trecut.
Prezentul? îl mai îndur. un pic.

“Salvare”
O să întreb, nu pentru ca să îmi răspunzi,
tu o să ştii, arhanghel, şi-o să taci.
O să-ţi laşi aripile umezite la pământ
ca mai apoi să mă strîngi în braţe.
Cînd sînii tăi de sînii mei se vor lipi…
vom şti ce să facem, vom şti.

paranoică

ah, ce timpuri noi învechite ni s-au dat să trăim

E o toamnă bizară străină
vechi clădiri azi tuşesc sîngerat
iar în ele stau oameni ostatici
unei pline de haz paranoi

Azi pe străzile noastre uitate
pustiite dar încă romantice
rătăceşte Bacovia singur
împletind printre zîmbete versuri :

” Ea crede c-aş fi atacat…
Şi când o sărut se teme,
Dar sclavă plăcerii, ea geme
Şi cere un lung sărutat.

Pe urmă, când spasmul a dispărut
ÎŞi udă-n parfum o batistă-
O pune pe gură, şi tristă
Ea şterge un ftizic sărut.” (“Igienă”G.Bacovia)

sin and chronic love.

de dor

Aprinde lumina,
Aprinde şi-odaia,
Aruncă cearşaful,
Fă totul să zboare,
Rupeţi un ţipăt,
Îţi rupe şi haina,
Strică fereastra,
Porneşte alarma!

mi-e dor.

copil degenerat – amorul (c) GB

Copiii se nasc din iubire.
(să nu mă contrazici pentru că nu o să am cu ce să-ţi răspund)
Copilul iubirii noastre nu s-a născut,
îl port în mine.
E de doi ani şi ceva acolo,
e deja dependent de ţigara înainte de somn
şi de loviturile pe care le primeşte de
fiecare dată cînd
te visez.
Din sânul stâng picură lapte pasteurizat,
cel drept încă doare.
Nu sunt cel mai bun purtător pentru
iubirea ta,
dar vezi, purtătorul,
ca şi glontele care te va doborî,
nu ţi-l alegi.

mă tem să nu crească în mine
copilul, prea mare,
să cad, să mă transform în
lumină.

generaţia x

Te trezeşti într-o dimineaţă de după amiază,
Bagi un orbit fără zahăr în gură,
în loc de periuţa de dinţi,
Tragi o ţigară mentolată,
în loc de micul dejun,
Îţi astupi urechile cu o muzică proastă,
ca să nu auzi cum îţi trosneşte capul
Şi încerci să nu-ţi aminteşti ce a fost ieri.

Ziua ta începe odată cu apusul soarelui.
Îţi înhămi ţîţele zburdalnice,
ca să nu le pierzi pe undeva,
Înfigi cîte un creion în călcîie,
ca să fii la înălţime,
Şi îţi desenezi în grabă o faţă -
o gură, un ochi, doi ochi, sprîncene…
Se poate fără chiloţi, dar e imposibil fără machiaj.

Nu ai nevoie de hrană,
te mulţumeşti cu 62cm de talie,
Nu ai nevoie de iubire,
răsplata pecuniară te satisface îndeajuns,
Nu obişnuieşti să visezi,
“visurile sunt pentru rataţi“.

Consideri că eşti mai bun?
Suntem cu toţii o generaţie cu necesităţile deplasate.